Alege limba textului din site:
În sportul de performanță, succesul este adesea asociat cu disciplina, cu munca intensă, sacrificiu și dorința constantă de progres în vederea obținerii unei performanțe mai bune decât cea anterioară. Sportivii sunt încurajați să dea maxim și să își depășească limitele antrenament de antrenament, concurs de concurs, și să facă facă față tuturor presiunile interne și externe în așa manieră încât să nu le afecteze performanța. Cu toate acestea, însă, când stresul este constant, iar recuperarea devine insuficientă, există riscul de a apărea burnout-ul sportiv. Conform Gustafsson et al. (2017), acesta reprezintă o stare de epuizare fizică și psiho-emoțională, care interferează cu performanța sportivă, cu motivația și bunăstarea psihologică a sportivului.
Burnout-ul este un fenomen care nu apare brusc, ci se dezvoltă treptat, de-a lungul unei perioade îndelungate de suprasolicitare și stres (Gustafsson et al., 2017). În psihologia sportului, burnout-ul poate fi identificat când este prezentă epuizarea fizică și cea psiho-emoțională, când sentimentul de realizare personală s-a redus și când sportul este devalorizat (Raedeke & Smith, 2009). Cu alte cuvinte, sportivii resimt activitatea, care înainte le aduceau bucurie și satisfacție, drept o sursă de frustrare și de stres, resimținând totul ca fiind o povară, întrucât nu mai au resurse mentale și fizice pentru a continua în același ritm (Raedeke & Smith, 2009).
Volumul crescut de antrenamente, lipsa recuperării adecvate, presiunea performanței și perfecționismul excesiv reprezintă principalii factori cauzali ai apariției burnout-ului în rândul sportivilor (Gustafsson et al., 2017). Însă s-a observat faptul că sportivii care practică sportul de performanță în mod special pentru validare externă, pentru medalii/ rezultate și pentru faimă sunt supuși unui risc mai crescut de epuizare psihologică (Sun et al., 2013). Aceste aspecte sunt cele mai întâlnite în sportul juvenil, unde presiunea rezultatelor apare adesea devreme (Sun et al., 2013).
Primele semne ale burnout-ului sunt în majoritatea cazurilor ignorate sau confundate cu o oboseală puțin mai persistentă decât cea obișnuită (Madigan et al., 2023). Senzația persistentă de epuizare este un simptom frecvent întâlnit în rândul sportivilor cu burnout (Madigan et al., 2023). Sportivul începe să resimtă lipsa de energie atât la antrenamente, cât și în viața de zi cu zi, simțindu-se obosit și încomplet recuperat chiar și după perioade dedicate odihnei (Madigan et al., 2023). Cu timpul, mai apare scăderea motivației: activitățile care înainte le aduceau entuziasm și împlinire psiho-afectivă devin o obligație, iar sportivul ajunge să se antreneze mecanic, fără a fi implicat emoțional (Raedeke & Smith, 2009). În multe astfel de situații, sportivul ajunge să își analizeze cariera sportivă, întrucât sportul pare să nu mai dețină aceiași semnificație ca și înainte; iar pe fondul detașării emoționale față de sport, sportivul nu mai identifică niciun sens în efortul pe care îl depune (Raedeke & Smith, 2009). De asemenea, starea emoțională a sportivului ajunge să fie afectată: apare iritabilitatea, anxietatea, dificultatea de concentrare și frustrarea (Madigan et al., 2023). Când burnout-ul este prezent, sportivii devin sensibili la critică și ajung să se izoleze social, deoarece credința în sine le este afectată, iar încrederea în propriile abilități scade (Madigan et al., 2023). În plus, riscul de accidentare este unul crescut: sportivul continuă să depună efort, însă performanța este una redusă și greșelile sunt frecvente (Gustafsson et al., 2017).
Sportivii de performanță au nevoie de ajutor în găsirea și menținerea unui echilibru între performanță și recuperare, pentru a putea preveni burnout-ul. În mediul sportivul, odihna este percepută drept lipsă de disciplină, însă recuperarea este necesară în susținerea performanței pe termen lung (Weinberg & Gould, 2023). Somnul adecvat, perioadele de pauză și timpul petrecut în afara sportului sunt asociate semnificativ cu menținerea sănătății mentale și fizice (Weinberg & Gould, 2023). Psihologii sportivi joacă un rol esențial în procesul de prevenție a burnout-ului sportiv, prin faptul că ajută sportivul să își redefinească obiectivele (Sun et al., 2013). Conform Sun et al. (2013), psihologul sportiv readuce focusul pe factori protectivi: pe practicarea sportului din plăcere, din interes și din dorința de dezvoltare personală. De asemenea, psihologul sportiv contribuie la gestionarea perfecționismului într-o manieră adaptativă, prin faptul că îl ajută pe atlet să își redefinească efortul depus în termeni intrinseci: focusul este atribuit unui proces de învățare și dezvoltare personală/ profesională (Sun et al., 2013).
Pregătirea mentală este esențială în reducerea riscului de burnout. Tehnicile de reglare psiho-afectivă, exercițiile de respirație, mindfulness-ul și strategiile de gestionare a stresului pot contribui la creșterea rezilienței psihologice în sport (Li et al., 2019). Conform Li et al. (2019), practicarea mindfullness-ului este asociată negativ cu simptomele de burnout și pozitiv cu o stare de bine psihologică.
Burnout-ul sportiv nu este o lipsă de ambiție sau o slăbiciune, ci o consecință a unei perioade lungi de suprasolicitare fără resurse suficiente de recuperare. Identificarea timpurie a simptomelor și intervenția psihologică adecvată pot preveni consecințe precum abandon sportiv, depresie, anxietate. Pregătirea mentală nu ar trebui să apară doar în momente de criză, ci să facă parte constant din dezvoltarea sportivă. O performanță sustenabilă se construiește prin antrenament fizic și prin echilibru psihologic- recuperare și grijă față de propria sănătate fizică și mentală sunt esențiale.
Copyright 2025 @ Clinica Medicus
